Meet the artist: LORENA GAROIU
E genul de persoană după care întorci capul pe stradă, fie că o întâlneşti în Berlin, Portofino sau Timişoara, oraşul în care trăieşte. Şi e uşor să te pierzi în feed-ul ei pe Instagram, unde descoperi atât portretele şi picturile pe care le-a realizat, cât şi imagini cu ea, artista Lorena Garoiu.
În fotografiile de mai jos, Lorena poartă cele mai noi piese de lenjerie artisans d’amour, care sunt, iată, pretextul perfect pentru a-ţi prezenta o artistă căreia îi place să caute definiţii proprii ale frumuseţii şi încrederii în sine.
Descoperă imaginile, interviul, dar şi lucrările Lorenei Garoiu la MONOTON în Timişoara şi pe monoton.ro, aici.
Lorena Garoiu şi prietena ei patrupedă Negruța, fotografiate de Oana Vedinaş pentru artisans d’amour
Monoton: Trei cuvinte care te-ar descrie cel mai bine în acest moment:
Lorena: Transformare, creativitate, feminitate.
M: UN LUCRU PE CARE NIMENI NU L-AR GHICI DESPRE TINE.
LG: SUNT A LONER.
M: Când a avut loc prima ta întâlnire cu arta?
LG: În familie. Unchiul meu mi-a arătat de la vârsta de 5 ani cum să desenez un portret, figura umana. Pictura am descoperit-o în atelierul lui Bebe Cojocariu, mergeam des la el în atelier împreună cu tatăl meu.
M: Cea mai frumoasă amintire pe care o ai din copilărie:
LG: Momentele petrecute în familie, la Reşiţa, când ne întâlneam toţi, cam 15 persoane, duminica, să servim prânzul în apartamentul bunicilor mei. Ca o familie siciliană.
M: O persoană căreia ți-ai dori să îi realizezi portretul:
LG: Madonna.
M: PATRU LUCRURI CARE TE FAC FERICITĂ ACUM.
LG: SOARELE, GRĂDINA MEA, MIROSUL LEANDRILOR ŞI AL HORTENSIEI, SPOTIFY.
M: Ceva ce te-a enervat în ultima săptămână:
LG: Spatiul de stocare al telefonului, care mereu e full.
M: Dacă ar fi să alegi să trăieşti pentru un an în orice alt loc de pe planetă în afară de Timişoara, ce loc ai alege?
LG: Italia, Liguria. Are peisaje superbe, marea, aerul, frumuseţe la fiecare pas, arhitectura, arta, drumul Santa Margherita – Portofino, pe care l-am parcurs aproape zilnic, timp de o săptămână. Vernazza, o adevărată bucurie să te scalzi acolo şi să comanzi seara o porţie de paste.
M: Un artist care te inspiră:
LG: Anthony Van Dyke.
Tricouri: Tombabe; machiaj: Maitake Dri.
M: Care sunt accesoriile pe care le porți cel mai mult în această perioadă a vieții tale?
LG: Brăţările, cerceii.
M: Recomandă trei locuri din Timişoara unui turist care tocmai a sosit pentru prima dată în oraş.
LG: Muzeul de Artă (Piaţa Unirii), Naru, Aethernativ cafe.
M: Un eveniment din Timişoara pe care nu l-ai rata:
LG: JazzTM.
M: Trei brand-uri/ artişti de la Monoton care îți plac foarte mult:
LG: Gruni, ÅND wax melts by Alexandra Mitrofan, NALU Underwear.
M: Cum ai defini frumusețea?
LG: Frumuseţea! O stare de graţie, armonie şi rafinament, naturaleţe.
M: Cum sunt tricourile la care lucrezi acum şi pe care le vei aduce şi la Monoton?
LG: Tricourile mele sunt pictate manual, direct pe material, iar picturile reprezintă persoane care mă inspiră, Alexander McQueen, Susie & Nick Cave şi alţii.
Lorena: „Inspiration can be found everywhere. I’m especially inspired by the feeling I get when surrounding myself with art – it’s a chance to escape from the confines of ordinary life. When I paint, I immerse myself in an environment of scents, perfumes, and flowers, and continuously meditate in order to dive deeper into a world where creativity springs endlessly; an inner world which balances both purity and sensuality at once.”